12 incendii de vegetaţie într-o lună şi jumătate
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii Galaţi au fost solicitaţi, în ianuarie şi februarie, să stingă 12 incendii de vegetaţie uscată pe raza mai multor localităţi. În total, au ars aproximativ 20 hectare de vegetaţie uscată, stuf, mărăciniş şi lăstăriş.
Pe fondul schimbărilor climatice, principala cauză a creşterii numărului de incendii de vegetaţie uscată o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, incendierea intenţionaţă, neglijenţa fumătorilor, jocul copiilor cu focul, depozitarea cenuşii din sobe şi cuptoare în locuri necorespunzătoare ori folosirea sobelor improvizate în bucătăriile de vară.
Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, ISU Galaţi atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537 din 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
- amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
De asemenea, în vederea igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine "permis de lucru cu focul". Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
Inspectorii de Prevenire au desfăşurat anul trecut 24 de controale de prevenire, o parte împreună cu reprezentanţii CJGNM, respectiv APIA. Ca urmare a neregulilor constatate la fermierii deţinători de terenuri, cât şi la nivelul UAT-urilor, au fost aplicate 27 sancţiuni contravenţionale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.