Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Impact cu patru bolizi germani, pe Frunzei. Două persoane sunt rănite

O simplă neacordare de prioritate din partea unui şofer a dus la o coliziune în lanţ, soldată cu avarierea gravă a patru maşini şi rănirea a două persoane, dintre care un pieton aflat pe trotuar. S-a întâmplat miercuri după-amiază, din cauză că un conducător auto în vârstă de 63 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen Golf cu care circula pe strada Caraiman, nu a oprit la "STOP", în intersecţia cu strada Frunzei. A tăiat calea unui Mercedes care circula pe dumul cu prioritate, acroşându-l şi determinându-l pe şoferul de 22 de ani să piardă controlul volanului după circa 50 de metri. "Conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei şi a lovit alte două autoturisme parcate, precum şi un pieton în vârstă de 79 de ani, aflat pe trotuar. În urma impactului, au fost răniţi şoferul de 22 de ani şi pietonul, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale", a precizat cms. şef. Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Celelalte două maşini lovite în urma coliziunii iniţiale sunt BMW-uri, avariile fiind destul de grave în ambele cazuri. Niciunul dintre şoferii implicaţi nu consumase alcool, au stabilit poliţiştii. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.