CFR anunţă suspendarea unor trenuri. Temporar
CFR anunţă suspendarea, în perioada 16-20 martie, cu posibilitatea de prelungire, a unor trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele şcolare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educaţiei şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
CFR Călători monitorizează atent gradul de ocupare a trenurilor, în condiţiile în care mai multe companii au anunţat program redus sau muncă la domiciliu pentru angajaţii lor. "În aceste condiţii, este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă. În toate situațiile, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri vor fi luate astfel încât să se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor şi să se adapteze cât mai bine cerinţelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile", a transmis CFR.
De asemenea, întrucât Ucraina sistează începând cu data de 17 martie, circulaţia trenurilor internaţionale de călători pe teritoriul său, CFR Călători limitează circulaţia trenurilor internaţionale 380/381 Bucureşti Nord - Suceava - Vadu Siret şi retur, până la/de la Suceava şi suspendă circulaţia trenurilor 1384/1385 Suceava - Vadu Siret şi retur.
Compania recomandă pasagerilor să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor.
Pasagerii care au bilete/ abonamente la trenurile cu circulaţie suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/ călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.