Beat şi fără permis, în miez de noapte
Un localnic din Cudalbi are şanse mari să ajungă după gratii, pentru că a fost prins la volan în stare de ebrietate şi fără permisul de conducere, care îi fusese reţinut pentru că mai comisese şi alte abateri la regimul rutier. Maşina condusă de acesta a fost oprită în trafic, pe o stradă din comună, aproape de miezul nopţii, poliţiştii dorind să afle scopul deplasării nocturne a celui de la volan. Nu mică le-a fost mirarea să constate că şoferul, care nu şi-a putut justifica cu acte prezenţa pe stradă, mirosea puternic a băutură. Bărbatul a fost dus la spital, pentru probe biologice, iar agenţii au aflat, între timp, că individul avea suspendat dreptul de a conduce, pentru că, nu demult, comisese o altă abatere la regimul circulaţiei. A fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, după ce şoferul a fost amendat pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.