COVID-19. Trei pompieri au fost confirmați pozitiv
Trei pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au ieșit pozitivi la testarea pentru coronavirus. Este vorba despre trei angajați care își desfășoară activitatea în plan operativ.
”Pentru fiecare caz în parte, au fost luate măsuri de protecție, conform protocoalelor medicale. În acest sens, facem precizarea că după primirea rezultatului care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice și a Direcției de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toți contacții, ancheta epidemiologică fiind în desfășurare. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru izolarea acestora la domiciliu, fiind monitorizate telefonic. Menționăm că de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Galați au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent. Manifestăm o precupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție, atât a personalului, cât și a tehnicii de intervenție”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.