Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incident extrem de grav în gară. O angajată a CFR, la un pas de a fi violată de un tâlhar

Incidentul a avut loc sâmbătă, 30 mai, în Stația CFR Ivești. Un individ a dat foc biroului impiegatului de mișcare și ar fi încercat să întrețină, prin violență, raporturi sexuale cu angajată CFR, o femeie, de 50 de ani. Polițiștii de la Transporturi au fost sesizati pe 112 de cele întâmplate și au constatat următoarele:

"În urma activităților investigative, polițiștii au identificat prezumtivul autor, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Ivești.

Din cercetări a reieșit că agresorul, folosind violența, ar fi sustras victimei telefonul mobil și o sumă de bani, incercand totodată să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, după care ar fi incendiat o parte din bunurile aflate în birou. Bunurile sustrase au fost recuperate odată cu identificarea acestuia", explică cms-sef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. 

Suspectul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la viol, tâlhărie calificată și distrugere.

Acesta va fi prezentat duminică Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, cu propunere de arestare preventivă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.