CORONAVIRUS. Bilanț național: 450 de cazuri noi şi 20 de decese
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 2 iulie, la ora 13,00, pe teritoriul României au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienţi vindecaţi şi 1.070 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.
În acelaşi timp, 1.687 de persoane au decedat. În intervalul 1-2 iulie, au fost înregistrate 20 de decese (11 bărbaţi şi 9 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 450 de noi cazuri de îmbolnăvire.
În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 237 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 787 de persoane. Alte 59.414 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 735.221 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 135.850 de lei, şi au constatat trei infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor.
Totodată, pe 1 iulie, 66 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau le-a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.