Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Alte străzi închise

Începând de marţi, strada Prelungirea Prundului, pe tronsonul cuprins între str. G. Coşbuc şi str. Lozoveni, a fost închisă circulaţiei rutiere (pe un sens), din cauza unor lucrări de montare a unei conducte de apă potabilă.

Restricţionarea circulaţiei va rămâne în vigoare până pe 31.03.2010, a anunţat Primăria municipiului Galaţi, printr-un comunicat de presă.

Totodată, de PE 19 martie, de la ora 18.00 şi până luni, 22 martie, la ora 7.00, va fi închisă circulaţia rutieră pe un sens pe strada Drumul Viilor,  pe tronsonul cuprins între str. G. Coşbuc şi intrarea la SC Intertrans SRL. Motivul este acelaşi – montarea unei conducte de apă potabilă.

În plus, SC Apă Canal a transmis şi graficul de lucrări desfăşurate în această perioadă, pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare.

Primele străzi care se vor închide circulaţiei pentru aceste lucrări sunt Frunzei (între Prelungirea Brăilei şi Brăilei) – începând cu 15 aprilie şi  Siderurgiştilor (între Inelul de Rocadă şi Gh. Doja) – începând cu 22 aprilie.

Lucrările pe Frunzei vor dura până pe 15 iulie, iar cele de pe Siderurgiştilor până pe 22 septembrie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.