Au distrus coșurile de pe Faleză
Agenții din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Locală au depistat, pe Faleza Inferioară a Dunării, un grup format din șapte tineri, cu un comportament deviant.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au constatat că tinerii, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, au distrus nouă coșuri de colectare a deșeurilor stradale. De asemenea, oamenii legii au mai constatat că, pe lângă coșurile distruse, alte două lipsesc.
Persoanele în cauză au fost conduse la secția de Poliție Locală, pentru identificare și întocmirea actelor procedurale, iar ulterior au fost predate pe bază de proces verbal Secției Nr. 1 Poliție Națională, în vederea continuării cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.