Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Copil sfâșiat de un câine de luptă

Un copil de şase ani, din Galați, a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut victimă unui atac canin, suferit pe un teren din zona Drumului de Centură. Atacul câinelui asupra copilului ar fi avut loc din cauză că animalul, lăsat dezlegat de către stăpânul său, ar fi pătruns în curtea în care se afla minorul, printr-un gard degradat. Copilul nu a avut nicio șansă în fața patrupedului agresiv, care l-a mușcat, provocându-i mai multe leziuni care au necesitat transportarea de urgență la spital. Băiețelul a fost supus mai multor investigații și intervenții, aflându-se acum sub atenta supraveghere a medicilor. Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, mai ales că animalul care l-a atacat pe copil face parte din categoria câinilor periculoși, care ar fi necesitat o atenție specială. 
”Polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, un minor, de şase ani, din municipiul Galați, ar fi fost mușcat de un câine agresiv, în timp ce se afla în curtea unei locuințe, de pe strada Drumul de Centură. În cauză, a fost întocmit un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. 


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.