Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viraj în curbă, cu două victime

Două femei au fost rănite joi dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe DN 24D, drumul care leagă Galaţiul de Bârlad. Cel care a provocat impactul a fost un tânăr de 27 de ani, din Suceava, care, aflat la volanul maşinii, nu ar fi redus viteza într-o curbă la stânga. Autoturismul a derapat şi a ajuns pe contrasens, ieşind mai apoi de pe carosabil şi oprindu-se într-un copac. Din fericire, maşina nu a întâlnit în cale alt vehicul, astfel că numărul victimelor s-a limitat la cele două femei care erau pasagere pe bancheta din spate a maşinii. Acestea au scăpat cu leziuni multe, dar uşoare, care nu au necesitat internarea în spital. Poliţiştii au stabilit că sucevanul de la volan nu consumase alcool, motiv pentru care i-au deschis dosar penal doar pentru vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.