”Legat” pentru că a distrus mașina poliției
Tânărul de 21 de ani care a fugit de polițiștii care l-au surprins conducând fără permis și care a distrus autospeciala postului de la Grivița, în încercarea de a scăpa, a ajuns după gratii. Magistrații au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și distrugere. Incidentul a avut loc marți, 22 septembrie, pe raza comunei Ivești, cei care l-au urmărit pe tânărul care conducea ilegal fiind polițiștii din Grivița, după ce l-au reperat pe un drum județean dintre cele două comune.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.