Galațiul a depășit 17.000 de infectări cu COVID-19. Aproape 16.000 de bolnavi s-au vindecat
În ultimele 24 de ore, 556 de gălăţeni au fost testaţi pentru noul coronavirus, în cazul a peste 150 dintre ei rezultatele fiind pozitive. Conform raportării făcute de autorităţile sanitare gălăţene, de vineri până sâmbătă, au fost înregistrate 155 de noi cazuri de infectări, ceea ce a făcut ca totalul de infectări raportate de la începutul pandemiei să ajungă la 17.048. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 12 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Cu încă două noi decese înregistrate în același interval în rândul pacienților infectați cu COVID-19 și aflați în stare gravă, județul contabilizează un număr total de 456 de morți.
Sâmbătă, 9 ianuarie, doar 92 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 15.099 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, sâmbătă se aflau în carantină la domiciliu 469 de persoane, în timp ce 1.187 erau în izolare la domiciliu, iar alte 306, în izolare instituţionalizată.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 78.603 de teste.
Pe teritoriul României, ziua de sâmbătă a adus 4.403 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 798 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, în timp ce 86 de bolnavi care figurau ca infectați cu noul coronavirus au fost declarați decedați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.