Accident mortal pe pod
Un tânăr de 19 ani din Cerțești este cercetat penal după ce mașina pe care o conducea a lovit mortal un pieton, pe un drum județean. Accidentul s-a petrecut pe DJ 251 A, în momentul în care mașina condusă de tânăr a intrat pe un pod, pe raza localității Corod.
Din cauze care urmează a fi elucidate, autoturismul a acroșat din spate un pieton care se deplasa în același sens de mers. Bărbatul a fost grav rănit și a murit până la sosirea ambulanței.
Polițiștii au constatat că șoferul nu consumase alcool și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a stabili împrejurările care au dus la producerea tragediei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.