Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Judeţul Galați a depășit 6.000 de vaccinări împotriva Covid-19

Miercuri, 20 ianuarie, am consemnat un nou record de vaccinări împotriva noului coronavirus la Galați. Astfel, discutăm de nu mai puțin de 738 de persoane care au primit prima doză a vaccinului Pfizer-BioNTech. Dintre acestea, 240 au fost vaccinate la Spitalul Militar de Urgență "Dr. Aristide Serfioti", 150 la Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci, 78 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan", câte 60 la Centrul de Recuperare al Spitalului de Pediatrie, la Sala Sporturilor, la Patinoar și la Centrul Medical Județean din strada Brăilei nr. 200 și 30 la Spitalul Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei". În urma reactualizării datelor primate de la Instituția Prefectului, de la începutul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, 6.130 de gălățeni au fost deja imunizați cu prima doză. Totodată, conform aceleiași surse, joi, 21 ianuarie, în județ au sosit alte 2.000 de doze.
La nivel național, datele centralizate până miercuri, 20 ianuarie, inclusiv arată că au fost vaccinate 302.750 de persoane, din care 5.814 au primit ambele doze.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.