Un scandal la o benzinărie din Galați s-a terminat în arest la Brăila
Trei tineri au fost reținuți în urma unui scandal soldat cu distrugeri, pe care l-au făcut într-o benzinărie de pe raza Secției 4. Aceștia au venit fiecare cu mașina personală la stația peco din Micro 40 într-una din serile trecute. În urma discuții contradictorii iscate între un bărbat de 34 de ani și unul de 29, acesta din urmă a pus mâna pe un obiect contondent și a spart geamul din dreapta față a mașinii celuilalt. În toiul scandalului, la fața locului au ajuns polițiștii Secției 4, sesizați pe 112 de martori speriați ca altercația să nu degenereze mai rău. Între timp, tânărul de 29 de ani se urcase la volan și dispăruse din zonă, dar a fost identificat și reținut câteva ore mai târziu, alături de ceilalți doi. În cauză a fost deschis dosar penal pentru distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore și duși în arestul IPJ Brăila, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.