COVID-19. Niciun gălățean nu mai este izolat la domiciliu
Pentru a doua zi consecutiv în această săptămână, potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 408 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, niciunul nu a fost declarat purtător al virusului. Numărul total al celor infectaţi rămâne astfel 27.662.
Din fericire, nici ziua de marți nu a mai a adus vreun nou deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând 951.
Marți, 6 iulie, niciun pacient internat în spitalele din județul Galați nu a fost declarat oficial vindecat. În total, 26.693 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Tot marți, nici în izolare la domiciliu și nici în carantină instituționalizată nu se mai afla vreo persoană, conform aceleiași raportări. În schimb, numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 456. În izolare instituționalizată se mai aflau 18 bolnavi de COVID-19.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 162.859 de teste.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.