COVID-19. Mai puțin de zece bolnavi internați în spital
Niciun gălățean testat în ultimele 24 de ore nu a fost confirmat cu COVID-19. Unul singur a fost declarat vindecat, după două săptămâni de tratament.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 538 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, niciunul nu a fost declarat purtător al virusului. Numărul total al celor infectaţi rămâne astfel 27.670.
Din fericire, ziua de miercuri nu a mai adus niciun nou deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând 951.
Miercuri, 14 iulie, un singur pacient internat a fost declarat oficial vindecat, după două săptămâni de tratament. În total, 26.709 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
În carantină instituționalizată nu se afla, miercuri, 14 iulie, nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu nu mai figura niciun bolnav, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a scăzut la 499. În izolare instituționalizată se mai aflau nouă bolnavi de COVID-19.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 166.381 de teste.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.