COVID-19. Aproape 700 de gălățeni, carantinați la domiciliu
Niciun gălățean dintre cei testați în ultimele 24 de ore nu a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, însă aproape 700 de oameni sunt în carantină la domiciliu.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 542 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, niciunul nu a fost declarat purtător al virusului. Numărul total al celor infectaţi rămâne astfel 27.670.
Din fericire, ziua de joi nu a mai adus niciun nou deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând 951.
Joi, 15 iulie, doi pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, după două săptămâni de tratament. În total, 26.711 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
În carantină instituționalizată nu se afla, joi, 15 iulie, nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu figurau trei bolnavi, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 692. În izolare instituționalizată se mai aflau cinci bolnavi de COVID-19.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 166.923 de teste.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.