Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mămică bătută și împinsă la cerșit

O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns într-un adăpost pentru victimele violenței domestice după ce a fost găsită implorând mila clienților unui supermarket din oraș. Cei care au găsit-o pe femeie și au decis să ia această măsură în privința ei au fost jandarmii, aflați în misiune pe raza Secției 3 Poliție. Militarii au fost sesizați că o tânără care avea un copil foarte mic în brațe cerșea la intrare în supermarket, fapt constatat la sosirea la fața locului. Fata, care strângea la piept un prunc de patru luni, avea urme de lovituri pe față, dar nu a vrut să dea explicații cu privire la cauza acestora și nici la persoana care i le-ar fi provocat. Cu toate acestea, pentru că la mijloc era un copilaș foarte mic, jandarmii au dus-o la Centrul Maternal „Mama și Copilul”, unde va avea asistență, cazare și mâncare. Au fost sesizați și asistenții sociali ai DGASPC, care vor trebui să facă lumină în situația familială a femeii. Deocamdată, doar mama sa, în grija căreia se află copilul mai mare al tinerei, o fetiță în vârstă de un an, le-a spus autorităților că fiica sa are deseori probleme cu actualul concubin și că este posibil ca loviturile să le fi primit în urma vreunei dispute. Polițiștii vor trebui și ei să facă lumină în acest caz de suspiciune de violență domestică, urmând să ia măsurile care se impun. 




Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.