Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

L-aţi văzut pe Tănase Vlasie?

Un adevărat coşmar. Asta a devenit viaţa Evdochiei Vlasie din momentul în care fratele dânsei, Tănase Vlasie (FOTO), în vârstă de 54 de ani, a dispărut fără urmă.

„Marţi, 18 mai, fratele meu, Tănase Vlasie, domiciliat şi el în Galaţi, în cartierul Aeroport, nu s-a mai întors acasă. Ieşise dimineaţă şi, după ce a băut ceva într-un bar, a jucat table cu nişte prieteni şi a plecat spre casă”.

„Era ora 14,00. Nu a mai ajuns nici până în ziua de azi. Nu a mai dispărut de acasă, nu s-a certat niciodată cu familia”.

„Este diabetic şi are proteze la ambele şolduri, din cauza unei boli numită coxartroză”.

„Are mersul legănat din cauza acestei probleme medicale”, povesteşte doamna Evdochia.

Pensionat pe caz de boală, Tănase Vlasie locuia împreună cu soţia sa, iar în ziua dispariţiei purta o geacă de piele neagră, pantaloni bleumarin, cămaşă albă cu dunguliţe, pantofi maro.

Familia a anunţat şi Poliţia, dar până în acest moment nimeni nu a putut oferi nici un indiciu legat de dispariţia gălăţeanului.

Nu rămâneţi indiferenţi! Îngrijorată şi deopotrivă speriată, familia speră să îl regăsească cât mai repede pe gălăţeanul nostru.

Dacă îl vedeţi sau l-aţi văzut deja pe Tănase Vlasie, sunaţi la numărul gratuit 112 sau la numerele 0749 / 13 43 87 şi 0723 / 37 31 71.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.