Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Avem poliţişti gălăţeni la protestele bucureştene?

„Încă nu ştim dacă poliţiştii gălăţeni vor participa şi ei la acţiunile de protest ale bugetarilor, din 31 mai”, a declarat Daniel Soare, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) Galaţi.

„Încă nu a fost aprobat actul normativ prin care să se opereze reduceri salariale. Până în acest moment, poliţiştii şi-au primit salariile integrale”.

„Marţi, 25 mai, mă voi întâlni la sediul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi cu delegaţii sindicali, pentru a decide ce urmează să facem”.

„Vom ţine cont şi de hotărârile luate la nivel naţional de S.N.P.P.C.”.

„În acest sens, voi ajunge la Bucureşti în intervalul 27-30 mai, când se vor reuni în Capitală  toate conducerile Sindicatului din ţară”.

Reamintim că la Galaţi, S.N.P.P.C. are 800 de membri între poliţişti, iar „Pro Lex” - celălalt Sindicat Naţional, al Poliţiştilor şi Vameşilor – în jur de 10.

„Viaţa liberă” va reveni cu informaţii privind decizia S.N.P.P.C. Galaţi de aliniere la manifestările pregătite de bugetari pentru ultima zi a lunii mai.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.