Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

COVID-19. Jumătate dintre gălățenii testați, declarați infectați

Unu din doi gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat purtător al virusului, în tip ce peste 400 de pacienți aflați în spital au fost declarați vindecați. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 618 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 324 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 41.871. Opt pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni. Din fericire, nu au mai fost raportate decese în intervalul de referință, numărul celor care au pierdut lupta cu boala stagnând, pentru 24 de ore, la 1.413.

Luni,  8 noiembrie, 448 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 38.031. În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 1.963 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 468. În izolare instituționalizată se aflau 464 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 264.176 de teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.