Șofer cu alcoolemie record, prins la Combinat
Un nou caz de inconștiență crasă a unui șofer care s-a urcat la volanul unui vehicul de mare tonaj într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolică, aproape 2 la mie în aerul expirat, a fost înregistrat la Galați. Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 53 de ani, la volanul unei autoutilitare cu semiremorcă, la intersecția drumului de acces către Poarta Nord a Combinatului cu Calea Smârdan. Șoferul, originar din Vrancea, a fost testat cu etilotestul, valoarea indicată de aparat fiind una uriașă: 1,97 la mie alcool pur în aerul expirat. Analizele probelor biologice au arătat o valoare aproape dublă a alcoolului în sânge, de 3,54 la mie, motiv pentru care șoferul vrâncean a fost reținut de polițiștii de la Circulație, pentru 24 de ore, sub acuzația de conducere sub influența alcoolului, urmând ca procurorii să decidă ce măsură preventivă vor cere împotriva lui. Pe lângă anularea permisului de conducere, vrânceanul riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.