Prins la păcănele, cu certificat de vaccinare fals
Amatorii de jocuri de noroc nevaccinați ar face orice ca să poată intra în sălile de pariuri și nu se dau înapoi inclusiv de la a folosi certificate verzi falsificate, unii riscând chiar să nu aibă niciun fel de document asupra lor. Un astfel de caz a fost constatat zilele trecute în Galați, la o sală de pe strada 1 Decembrie 1918, în urma unui control al poliției. Cel în cauză, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a încercat să își justifice prezența în local cu un certificat verde care, la o mai atentă verificare, s-a dovedit a fi falsificat. El este cercetat pentru uz de fals.
"Cu ocazia aceluiași control, s-a stabilit că în sala de jocuri se aflau încă trei persoane care nu dețineau certificat verde, această constatare urmând a fi comunicată ITM Galați, pentru luarea măsurilor legale, conform Legii nr. 55/2020", a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. În urma controalelor derulate în ultima săptămână, echipele de polițiști și jandarmi au verificat peste 5.000 de persoane, peste 300 de societăți comerciale și peste 2.500 de alte locații, mare parte din ele restaurante și mijloace de transport. Au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.250 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.