Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Olimpiada Poliţiei la fotbal, în Grecia

* Din 14 echipe, Galaţiul este imediat lângă podium * Adică pe locul 4 *

Participând la prima ediţie a turneului de fotbal Memorial „Nikos Galifpoylos”, organizat în perioada 1-6 iunie 2010, în insula Zakynthos, Grecia, echipa de fotbal a Clubului Sportiv „Danubius” al Poliţiei Galaţi a reuşit să-şi impresioneze spectatorii.

La turneu au participat 14 echipe de poliţişti din Grecia, România (Galaţiul având singura echipa din ţară care participa la turneu), Italia şi Cipru.

Spirit de învingători

„Am fost primiţi cu simpatie de organizatori, prietenia dintre Grecia şi România fiind încă o dată confirmată. A doua zi, după deschiderea oficială, au început întrecerile”.

„După meciurile dificile disputate în două zile echipa noastră s-a clasat pe locul 4, locul 1 fiind ocupat de o echipă a ţării gazde”, povesteşte unul dintre poliţiştii participanţi, neuitând să adauge că „gazdele aveau 8 echipe, iar noi am jucat toate meciurile numai în 5-6 oameni.

Din echipa noastră au făcut parte Florin Hodorogea, George Capătan, Marius Rotaru, Gigi Munteanu, Nicuşor Ilie şi Cornel Barbu”.

S-a lăsat însă cu olimpism. Toată lumea a plecat câştigătoare, poliţiştii noştri s-au împrietenit cu „ai lor”, iar Greciei i s-a dat o mână de ajutor în lupta cu criza financiară, la câte suveniruri s-au cumpărat pentru prietenii şi familiile din ţară.

Rezultatul este lipsit de dubiu – băieţii se întorc la anu’ şi le scot grecilor fotbalul din cap.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.