Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Razie rutieră la trecerile la nivel

Mare lucru să oprim, să ne asigurăm, şi abia apoi să apăsăm acceleraţia şi să o tăiem peste calea ferată!

Din păcate, graba sau doar neglijenţa îi va costa pe şoferii din întreaga ţară, pentru că ieri şi azi, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de la Transporturi, verifică respectarea Codului Rutier la trecerile la nivel.

Comisarul Viorel Cojocaru ştie cel mai bine amănuntele problemei: „Şoferii trebuie să oprească la semnalele audio şi la cele luminoase, ei trebuind să respecte şi semi-bariererele – acolo unde acestea sunt montate”.

„Conducătorilor auto care vor fi surprinşi neţinând cont de regulament li se vor ridica permisele pe o perioadă de 90 de zile şi vor primi amenzi cu valoarea cuprinsă între 240 şi 500 lei”.

Să nu ne avântăm, aşadar, inutil, în gura lupului. Mai bine înaintăm încet, cu viteza legală, şi poate nu ne vede ce corecţi suntem. La drum!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.