COVID-19. Cinci decedați și puțin peste 50 de noi infectați, în 24 de ore
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.322 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 55 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 58.522. Nouă pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni.
Prima zi a lunii martie a adus încă cinci decese în rândul persoanelor infectate. Astfel, numărul victimelor pandemiei a rămas la 1.795.
Marți, 1 martie, au fost declarați vindecați 129 de pacienți aflați în evidență ca infectați cu noul coronavirus, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să ajungă, în 24 de ore, la 56.121. În carantină instituționalizată se aflau patru persoane, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 447 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 281. În izolare instituționalizată se aflau 159 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 383.721 de teste.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.