Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UMB lucrează și noaptea, pe DX Brăila - Galați

Conform Asociației Pro Infrastructură, pe Drumul Expres Brăila-Galați se lucrează și noaptea. ”Auzim multe promisiuni și minciuni atât de la politicieni cât și de la constructori cum că șantierele merg înainte și după apusul Soarelui. Dar în cazul ăsta chiar nu e păcăleală. Cei de la UMB muncesc noaptea mai cu spor decât o fac alții ziua”, se arată într-o postare recentă a asociației, pe rețelele de socializare.

Reamintim faptul că, în aprilie 2021, contractul a fost semnat cu compania UMB pentru aproximativ 371 milioane lei fără TVA, cu perioadă de proiectare 10 luni și alte 24 de execuție și o garanție de 10 ani. Ordinul de începere aferent proiectării a venit pe 1 iulie 2021, iar primele utilaje au intrat în teren la început de octombrie.

”Se muncește peste tot pe unde se poate. Dar, evident, avem nelipsitele rețele de utilități (în special linii electrice aeriene) care trebuie mutate și alte detalii tehnice și birocratice rămase de rezolvat (avize, pădure pe traseu). În plus, trebuie construită și o structură mamut mai lungă de 1,6 kilometri care include un viaduct peste o cale ferată, digul de protecție și un pod hobanat peste râul Siret cu o deschidere centrală de 130 de metri și două secundare de câte 80 de metri”, se mai arată în prezentarea făcută de Asociația Pro Infrastructură.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.