Spectacol-maraton în Canada
EUROfEST în Montreal: Comunitatea română din Montreal se pregăteşte pentru o nouă ediţie a evenimentului EUROfEST, ce se va derula pe 11 iulie, între 11.00 dimineaţa şi 11.00 seara, în cadrul Festivalului Weekends du Monde, organizat de Primăria Montréal în Parcul Jean-Drapeau.
Organizatorii, Asociaţia ROCADE, promit un spectacol-maraton, care va reprezenta comunitatea română, dar care va avea ca invitaţi şi alte comunităţi europene, reprezentate de artişti profesionişti basarabeni, bulgari, polonezi, ucraineni, sârbi, ruşi etc. Spectacolele vor fi însoţite, pe parcursul întregii zile, de o expoziţie de fotografie, de mâncare românească, jocuri, activităţi interactive şi multă muzică românească.
Ce mai face guvernul madrilen: Aproape 9000 de străini au beneficiat anul trecut de cursuri de reciclare profesională, susţinute de guvernul regional al Madridului, iar în total politicile de integrare au avut un buget de 1,7 miliarde de euro. Principalul obiectiv al Comunitătii Madrid a fost şi continuă să fie şi în acest an ocuparea forţei de muncă.
Planul de Integrare al Comunităţii Madrid a promovat proiecte de sprijinire a micilor întreprinzători la care au participat aproape 4500 de imigranţi, iar în învăţământ elevii străini reprezintă deja 14% din total.
De asemenea, ministrul regional Paloma Adrados a declarat că administraţia regională promovează comunicarea dintre spanioli şi imigranţi prin susţinerea Centrelor de Participare a Imigranţilor (CEPI), Centrelor de Asistenţă Socială pentru Imigranţi (CASI) şi prin intermediul Şcolilor de Profesionişti în Imigraţie şi Cooperare (EPIC).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.