Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Clanurile de romi au scos cuțitele în stradă. Doi bărbați au fost arestați

Doi bărbați au fost arestați și mai multe persoane au ajus în spital, cu răni grave, în urma unui conflict stradal care a avut loc la Ivești, la finele săptămânii trecute. Zeci de persoane s-au încăierat în plină stradă, pentru liniștirea apelor fiind necesară intervenția în forță a Poliției și Jandarmeriei.


Au dat în clocot spiritele în comunitatea de romi de la Ivești, care a fost, la finele săptămânii trecute, scena unor lupte sângeroase între zeci de persoane care s-au încăierat în ceea ce poliția numește un ”conflict spontan”. Totul ar fi început de la o altercație verbală între doi bărbați, care a degenerat într-o încăierare în toată regula, în care s-au implicat circa 40 de oameni, din ambele tabere. Cinci dintre participanți au fost răniți și au fost preluați de ambulanțe, fiind duși în stare gravă la spitalele din Galați și Tecuci.
"La data de 30 aprilie, la ora 19,30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în comuna Ivești, are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane. În urma încăierării, cinci bărbați au fost răniți, trei dintre aceștia aflându-se internați în Spitalul de Urgență Galați. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de încăierare și polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul", a informat IPJ Galați.
Autoritățile au deschis o anchetă și așteaptă concluziile medicilor legiști pentru a putea formula acuzațiile complete. În funcție de rezultate, cei implicați ar putea fi acuzați și de fapte mai grave, precum tentativă de omor, vătămare corporală sau tulburarea liniștii și ordinii publice, dacă se va decide că viața răniților a fost pusă în pericol. Deocamdată, doi participanți la scandal au fost reținuți, în cursul zilei de duminică. Moise Stănescu și Alexe Stănescu au și fost duși în fața unui judecător de la Liești, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii înfracțiunii de încăierare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.