Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galațiul a început săptămâna cu mai puțin de zece infectări cu COVID-19

Mai puțin de zece noi infectări au fost raportate în ultimele două zile la Galați. Niciun bolnav nu a fost declarat vindecat. Potrivit datelor centralizate și comunicate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru ultimele 24 de ore, dintre cei 278 de pacienţi testaţi, nouă au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor declarați infectaţi de la debutul pandemiei ajunge astfel la 61.514. În intervalul amintit nu a mai fost raportat niciun deces în rândul pacienților în stare gravă. Numărul total al victimelor pandemiei în județul Galați a rămas astfel de 1.870. În intervalul amintit, niciun pacient nu a primit vestea bună a testului negativ, ceea ce face ca numărul total al persoanelor infectate să stagneze la 59.538. Luni, 9 mai, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, în carantină la domiciliu și în carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană. În izolare instituționalizată se aflau 39 de bolnavi, în timp ce în izolare la domiciliu se regăseau 67 de gălățeni. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 423.278 teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.