Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Înmulțire a noilor cazuri de coronavirus înregistrate într-o zi

A crescut de trei ori numărul infectărilor raportate în ultimele 24 de ore la Galați și a mai fost înregistrat un decedat. Potrivit datelor centralizate și comunicate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru ultimele 24 de ore, dintre cei 529 de pacienţi testaţi, 30 au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor declarați infectaţi de la debutul pandemiei ajunge astfel la 61.557. În intervalul amintit a mai fost raportat un deces în rândul pacienților în stare gravă. Numărul total al victimelor pandemiei în județul Galați a ajuns astfel la 1.871. În intervalul amintit, 24 de pacienți au primit vestea bună a testului negativ, ceea ce face ca numărul total al persoanelor infectate și vindecate să ajungă la 59.603. Miercuri, 11 mai, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, în carantină la domiciliu și în carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană. În izolare instituționalizată se aflau 38 de bolnavi, în timp ce în izolare la domiciliu se regăseau 45 de gălățeni. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 424.616 de teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.