Copiii, invitaţi să se joace la Biblioteca "V. A Urechia"
Biblioteca Județeană „V. A. Urechia" Galați, prin Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii, a organizat evenimentul „Jocul silabelor" – care, așa cum menționează chiar creatorul lui, profesorul dr. Corneliu Goldu, „este primul joc dintr-o „constelație" de utile surprize fonetice, lexicale, gramaticale, ortografice și stilistice". Au participat copiii de la Centrul de Zi „Sf. Spiridon", coordonați de directoarea Mariana Mogoș, şi copiii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, coordonați de Marcela Barbu.
Invitați speciali au fost prof.dr. Corneliu Goldu, președintele Asociației „Acasă, la Galați - comunitatea gălățenilor de pretutindeni" şi Cristina Matei, director al Asociației „Acasă, la Galați - comunitatea gălățenilor de pretutindeni".
Copiilor li s-au împărțit jetoane cu litere, iar ei s-au jucat formând silabe pe care le-au prins în cât mai multe cuvinte cât mai lungi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.