Un șarpe de doi metri, capturat vizavi de Spitalul Județean (VIDEO)
Un șarpe de aproximativ doi metri a creat panică în rândul trecătorilor aflați vizavi de Spitalul Județean de Urgență Galați, în cursul zilei de marți, 21 iunie. La orele amiezii, pe o căldură toridă, oamenii au dat ”nas în nas” cu sălbăticiunea chiar pe treptele unei farmacii. Speriați, au sunat la 112, la fața locului fiind direcționat un echipaj de jandarmi, dotat cu un dispozitiv special pentru capturare în siguranță.
{youtube}JBMseJrQD7o{/youtube}
”Până la sosirea echipajului de jandarmerie, zona a fost izolată de către o patrulă de poliție, care nu au lăsat trecătorii să se apropie de reptilă. În momentul în care au sosit, jandarmii au constatat că șarpele era agitat, iar pentru capturarea lui au folosit un clește special. Reptila a fost îndepărtată de la fața locului și eliberată în mediul natural, în zona împădurită situată pe malul râului Siret”, a explicat cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați. Autoritățile le recomandă cetățenilor, în cazul în care se mai lovesc de astfel de situații, să nu încerce să se apropie de reptile, să nu le ridice singuri, ci să solicite sprijinul la 112.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.