Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zeci de bicicliști din Galați, amendați în câteva ore

Fără cască, vestă reflectorizantă, elemente de siguranță care să le asigure vizibilitatea sau încălcând flagrant regulile de circulație în trafic, zeci de utilizatori de trotinete sau biciclete au fost sancționați vineri, 15 iulie, la Galați.

Polițiștii rutieri au vrut să constate, la cald, cât de sigur se deplasează categoriile menționate, iar rezultatele au lăsat mult de dorit. Dintre cele 68 de sancțiuni aplicate la controalele care s-au făcut pe străzile din oraș, 35 au fost direcționate către conducătorii de biciclete și trotinete electrice.

Foto: IPJ Galați

Valoarea totală a amenzilor a fost de 21.000 de lei. Printre cele mai aspre sancțiuni a fost cea aplicată unui bărbat de 62 de ani, care a fost surprins mergând beat pe bicicletă. Pentru o alcoolemie de 0,44 la mie în aerul expirat, acesta va trebui să plătească o amendă de 870 de lei.

Cu această ocazie, pentru a-i conștientiza pe acești participanți la trafic asupra importanței respectării regulilor, polițiștii le-au împărțit tricouri și veste reflectorizante, având mesajul "STOP JOC. START SIGURANȚĂ".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.