Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pistol pregătit pentru execuție, găsit în casa unui gălățean (VIDEO)

Un gălățean de 45 de ani este cercetat penal după ce polițiștii i-au descoperit în casă o armă ce fusese pregătită pentru a fi folosită ”fără urme”. Oamenii legii aveau informația că bărbatul deținea un pistol fără autorizațiile necesare, fapt confirmat sâmbătă dimineață, în urma descinderii pe care polițiștii de la Arme și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au făcut-o la domiciliul acestuia.

{youtube}SgBXaaUtH6o{/youtube}

Pe un șifonier, învelit în mai multe pungi, se afla un pistol Makarov, calibru 9 milimetri, armă letală cu seria ștearsă. Alături, un încărcător cu opt cartușe cu glonț, calibru 9 milimetri, muniție pentru care de asemenea, bărbatul nu deține autorizație. Arma, încărcătorul și gloanțele au fost confiscate de polițiștii care i-au deschis bărbatului un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Individul a fost reținut pentru 24 de ore și dus la audieri, anchetatorii urmărind să afle de unde procurase arma și care era destinația acesteia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.