Șofer condamnat, depistat la cârciumă
Un gălățean de 24 de ani a ajuns din bar direct în penitenciar, după ce a fost depistat de polițiștii Secției 3. Oamenii legii l-au reperat pe tânăr în stabilimentul aflat pe bulevardul Dunărea. Individul a încercat să se facă nevăzut la vederea echipajului, dar asta le-a trezit suspiciuni agenților, care l-au verificat în baza de date. Au aflat că bărbatul din fața lor era ”proaspăt” condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, Judecătoria Galați emițând în acest sens un mandat de executare pe data de 24 august. Drept urmare, în baza documentului, polițiștii l-au reținut și l-au predat colegilor de la Urmăriri, care ulterior l-au escortat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.