Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A venit rândul sancțiunilor pentru magazinele Penny

Potrivit unui comunicat primit la redacție, în ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a realizat o serie de verificări în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca parte a unei tematici naționale de control.
Astfel, în județ au fost controlate șase magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat zece amenzi contravenționale, în valoare totală de 92.000 lei și șase avertismente, cu oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare neconforme, în valoare de 1.828 lei.
Printre neregulile constatate, amintim comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de consum depășită, a unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, sau a unor produse congelate cu exces de gheață, cu nerespectarea condiţiilor de depozitare a înghețatei (sortimente cu consistență moale).
În plus, au fost identificate folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare, nerespectarea regimului promoțiilor (nu există la vânzare produsul de referință pentru unele pachetele multi-pack, iar pentru produsele alimentare cu preţ redus, atunci când reducerea se datorează termenului de valabilitate foarte scurt, nu se afişează această informaţie pentru consumatori), dar și folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.