Hoți arestați după ce au atacat în magazine și într-un taxi
Doi indivizi din Galați au ajuns în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile, după ce, în ultimele săptămâni, au dat mai multe lovituri în urma cărora s-au ales cu două telefoane mobile și un lanț de aur. Prima lovitură a dat-o unul dintre ei, așa cum aveau să consemneze polițiștii, pe 24 august, când a furat, dintr-un magazin, un telefon mobil. Câteva zile mai târziu, pe 2 septembrie, același individ avea să recidiveze, intrând într-un alt magazin, din care a fugit cu un lanț de aur. "Cireașa de pe tort" avea să urmeze pe 12 septembrie, când împreună cu un cunoscut a deposedat un taximetrist, prin violență, de telefonul mobil pe care acesta îl avea asupra sa. În urma plângerii șoferului, polițiștii au ajuns la cei doi, pe care i-au reținut. Procurorii au decis să îi pună sub acuzare pentru furt în formă continuată și tâlhărie calificată, motive suficiente cât să îi prezinte unui judecător de drepturi și libertăți, care a admis propunerea de arestare preventivă. Cercetările continuă, anchetatorii încercând să stabilească dacă cei doi suspecți sunt autori și ai altor fapte reclamate și nepuse încă pe seama cuiva.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.