Un copil de trei ani a fost mușcat de un câine lăsat slobod pe stradă
O localnică din Schela este cercetată penal după ce și-a scăpat câinele din curte, iar patrupedul a atacat copilul unor vecini. Incidentul a fost adus la cunoștința poliției chiar de mama copilului, a afirmat că băiețelul ei, în vârstă de trei ani, a fost mușcat de mai multe ori de câinele vecinei, o femeie de 67 de ani, în timp ce se afla în fața porții.
Copilul s-a ales cu mai mule răni și a fost dus la spital pentru a primi îngrjiri medicale.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat-o pe stăpâna câinelui și au deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, umând să stabilească cu exactitate împrejurările în care patrupedul a ieșit din curte și a mușcat copilul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.