Depășire riscantă, terminată în șanț
O șoferiță de 24 de ani a ajuns la spital după ce a făcut o manevră riscantă, dorind să treacă în fața unei mașini care o preceda pe un drum județean. Accidentul s-a petrecut pe DJ 252, la Nicorești, unde conducătoarea auto a încercat să depășească un vehicul care mergea prea încet. Nu a reușit să păstreze controlul direcției, iar mașina a ieșit de pe carosabil, s-a lovit de un copac și s-a răsturnat pe câmp.
În urma cascadoriei neplanificate, tânăra s-a ales cu câteva leziuni, dar nu a avut nevoie decât de îngrijiri medicale la urgențe.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.