Sprijin prin PNRR pentru producția de baterii și panouri solare
Ministerul Energiei va lansa în acest an call-uri de proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care firmele pot accesa bani pentru producţia de baterii electrice şi panouri solare.
"Pe PNRR a fost modificată întreaga aplicaţie de depunere de proiecte pentru a fi încurajate companiile care aplică pentru energia regenerabilă, în special pentru autoconsum. Acest lucru va continua şi în Fondul de Modernizare. În toate call-urile de proiecte vom separa aplicaţiile pentru energia regenerabilă pentru autoconsum de energia regenerabilă pentru producători, tocmai pentru a nu exista suprapuneri", a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Potrivit acestuia, există suficientă anvelopă financiară pentru ambele direcţii.
"Vor fi două call-uri separate, pentru că vrem să reducem dependenţa de importuri şi în special de importuri din afara UE. Le încurajăm să vină să participe la aceste call-uri de proiecte", a arătat oficialul guvernamental.
Totodată, există în derulare un call de eficienţă energetică în industrie, unde companiile pot primi granturi pentru încurajarea economiei de energie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.