Depozit de pocnitori ilegale, la Tecuci
Un bărbat din Tecuci s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii i-au găsit în casă un arsenal de materiale pirotehnice, pe care nu ar fi avut voie nici să le dețină, nici să le comercializeze. Tecuceanul, în vârstă de 50 de ani, se aprovizionase în perspectiva sărbătorilor de iarnă. Polițiștii de la Arme, care i-au verificat două locuințe, au găsit 56.000 de petarde categoria P1 și 584 de petarde categoria F3, fără autorizație și documente de proveniență. Materialele pirotehnice nu au mai ajuns la tarabă, ci în custodia poliției, care a deschis un dosar penal pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.