Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE: Sediul Apă-Canal a fost spart cu un levier. Cu ce sumă au plecat hoții din birouri

UPDATE ora 13.46. Polițiștii au finalizat cercetarea la fața locului și au stabilit, împreună cu reprezentanții companiei Apă-Canal, că hoții au sustras suma de 50 de lei, dintr-unul dintre birourile sparte. În aceste condiții, a fost deschis dosar penal pentru furt calificat, urmând ca anchetatorii să strângă și alte probe pentru identificarea autorilor. 

--------------------------------------------

Spargerea a fost dată în cursul nopții trecute, vizat fiind corpul administrativ, în care se află birourile conducerii. Toate încăperile au fost răvășite de persoane care ar fi intrat în incintă după ce au forțat o fereastră cu un levier.

Potrivit reprezentanților companiei, la o primă evaluare, nu a fost furat nimic, deși în birouri era aparatură scumpă, laptopuri și calculatoare. La fața locului a fost chemată poliția, criminaliștii luând probe și analizând toate posibilele motive ale spargerii.

Ancheta ar putea fi îngreunată de faptul că în acea clădire nu sunt camere de supraveghere, singurul paznic aflându-se în post la poarta principală de acces. Nu ar fi exclus ca aceste aspecte să fi fost cunoscute de hoți, care au sperat că vor găsi totuși în birouri bani sau alte bunuri valoroase, de dimensiuni mici.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.