Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Autocarul rugbiștilor de la CSM, lovit de tir în drum spre Alba Iulia

Accidentul a avut loc vineri seara, pe DN 7, în județul Vâlcea. Potrivit Infotrafic, autocarul cu care echipa de rugby CSM Galați se deplasa spre Alba Iulia ar fi fost acroșat de un autocamion care a vrut să iasă de pe Centura orașului Călimănești în drumul național.

În urma impactului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din autocarul gălățean, a suferit leziuni toracice. El a fost evaluat la fața locului de un echipaj medical de urgență, după care a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. De asistența echipajului SMURD venit la fața locului a avut nevoie și o altă persoană din autocar, care a suferit un atac de panică. Echipa și membrii staff-ului și-au continuat drumul spre Alba Iulia cu un alt autocar.

Formația gălățeană urmează ca în cursul zilei de sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 11,00, să susțină un meci în compania formației CSU Alba Iulia, partidă care contează pentru pentru etapa a 8-a a Ligii Naționale de Rugby.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.