Vestă căptușită cu acte false
Accesorizare mai puțin obișnuită, descoperită la vestimentația unui moldovean, care a încercat să treacă granița în România cu un "blindaj" pe cât de neobișnuit, pe atât de ilegal. Bărbatul, de 37 de ani, aflat la volanul unei mașini, a fost supus unui control de rutină, dar pentru că avea un comportament suspect, polițiștii au bănuit că are ceva de ascuns și l-au verificat mai îndeaproape. La control, în vesta bărbatului au găsit trei certificate de înmatriculare cu însemnele autorităților din Republica Moldova, dar care nu aveau toate elementele care să le confere autenticitate. Prins cu actele false, moldoveanul a susținut că el este doar cărăuș și că a fost rugat de un prieten să ducă documentele în Bulgaria, fără să ştie că acestea sunt false. Basarabeanul este cercetat penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și tăinuire.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.