Pensionară călcată de Logan
Accidentele mortale se ţin lanţ în judeţul nostru, cifra victimelor lunii august ajungând în numai două zile la trei. După ce duminică un tânăr a fost ucis de impactul unui moped cu o maşină, iată că de această dată o bătrână din judeţ cade victimă imprudenţei de a merge pe carosabil, fără să se asigure la trafic.
Agentul-şef Ştefănache Stan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Marian Mircea Hârsână, de 21 ani, din comuna Vlădeşti, şomer, îşi conducea Loganul GL 11 HTM pe Drumul Naţional 26, în afara localităţii”.
„Şoferul a accidentat-o mortal pe pensionara Elena Bejan, de 69 ani, din satul component Brăneşti, care mergea pe drum, nu pe acostament. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vinovată pentru producerea accidentului fiind victima”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.