Primarul Tecuciului propune indexarea taxelor locale în marja inflației
La Tecuci se preconizează o majorare a taxelor locale doar în marja inflației, așa cum prevede Codul fiscal. Primarul Lucian Costin a menționat recent că traversăm o perioadă destul de grea, cu scumpiri, în special la energie, și consideră că nu este cazul să fie majorate taxele și impozitele locale, exceptând indexarea cu rata inflației, de circa 6%.
"În ultimii doi ani am făcut economii, am oprit risipa din banii publici, am demarat numeroase proiecte de investiții, cele mai multe dintre ele cu fonduri atrase. Practic, vorbim de cele mai mari investiții din istoria Tecuciului. În acest context, avertizez foarte serios cele două formațiuni PSD și UIpT, să nu inițieze niciun amendament prin care să susțină majorarea taxelor, așa cum au mai făcut, pentru că nu voi fi de acord", a scris primarul tecucean, pe pagina de Facebook.
În ceea ce privește taxa de salubritate, acesta admite că este foarte posibil să existe unele ajustări, pe parcursul anului 2023, ca urmare a creșterii prețurilor de depozitare în rampă, la motorină, dar și a creșterii salariului minim, însă acestea ar putea fi rezonabile, în cazul creșterii gradului de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul din nordul județului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.