Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Festival de colinde la Piscu

Comuna Piscu a fost duminică, 11 decembrie, gazda Festivalului de colinde "Florile dalbe, flori de neam". Aflat la a treia ediție, festivalul, organizat de Parohia Vameș în parteneriat cu Consiliul Local Piscu, s-a desfășurat la Căminul Cultural din comună, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Arhiepiscop Casian.
”În cadrul festivalului au urcat pe scenă grupuri de colindători din localitățile Nămoloasa, Pechea, Slobozia Conachi, Piscu și Vameș, precum și grupul vocal-folcloric "Chiralina" din Brăila. De asemenea, a fost organizată și o expoziție cu vânzare de obiecte artizanale tradiționale românești, realizate cu multă pricepere de meșteri populari din zonă”, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La final, toți cei prezenți în sală, au cântat colindul "O, ce veste minunată", iar copiii participanți și meșterii populari au primit diplome, trofee și cadouri.
Valoarea darurilor oferite a fost de 3.000 de lei.
Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.